Toată lumea ştie că Mădălina Ghenea este o femeie frumoasă, dar puţini ştiu că are şi un suflet mare! Vedeta a făcut public cazul unul băiat bolnav de cancer.
Darius este un băiat care suferă de trei ani de cancer şi Mădălina Ghenea a făcut tot posibilul să îl ajute. Vedeta a postat un mesaj emoţionant pe Facebook.
”Îi dăruiesc ziua mea de naştere lui Darius! Îl cunosc deja de ceva vreme şi am făcut mereu tot ce mi-a stat în putinţă să îl ajut. De trei ani luptă cu cancerul, iar costurile de până acum au devenit copleşitoare pentru familie şi pentru cei care ne-am implicat. Aşa că, anul acesta, tot ce îmi doresc de ziua mea este viaţă pentru Darius. Îmi rog toţi prietenii şi admiratorii ca, în loc de cadouri pentru mine, să doneze pentru acest copil”, a scris ea pe Facebook.
Cei care vor să îl ajute pe Darius pot face donaţii AICI.